Nicușor Dan evocă principalele motive care l-au făcut să candideze

Sursă articol: https://www.libertatea.ro/

Nicușor Dan a declarat că România se află în cel mai delicat moment după Revoluția din 1989. Și a vorbit despre cele trei mari probleme cu care se confrunță țara: corupția, justiția și administrația

Primarul general al Capitalei a anunțat, luni, 16 decembrie, că intenționeză să candideze la alegerile prezidențiale. Acestea vor fi organizate în 2025.

„Sunt trei mari probleme. Prima: corupția și funcționarea instituțiilor. Va fi o luptă grea între cei care apără interesul public și cei care apără interesul de gașcă. Sunt zone întregi din statul român capturate de grupuri de interese”, a precizat Nicușor Dan.

Primarul general al Capitalei a transmis că președintele trebuie „să stăpânească mecanismele administrative. Și să înțeleagă foarte bine mecanismele juridice”

A doua problemă cu care se confruntă România este că țara nu are o direcție clară. „România nu are astăzi o direcție. Există studii, strategii. Dar ele se bat cap în cap. Sau sunt foarte puțin adaptate la realitate”, a spus Nicușor Dan.

Potrivit acestuia, în sectorul public și cel privat, România are „resurse foarte importante de competență pe care statul român nu le-a accesat până în acest moment”, iar rolul președintelui este „de a identifica aceste competențe și a le organiza pentru ca împreună să propună politicile publice cele mai potrivite pentru problemele României”. A treia mare problemă, în opinia lui Nicușor Dan, este că România este împărțită în categorii socio-culturale în opoziție unele față de altele. „Am ajuns aici pentru că preocupările lor nu au fost înțelese de guvernanți și clasa politică”, a explicat Nicușor Dan.

Nicușor Dan a anunțat, luni, că va candida ca independent la alegerile prezidențiale din 2025 și a transmis că este deschis la discuții cu partidele proeuropene pentru susținerea candidaturii sale

Primarul general al Capitalei i-a anunțat pe liderii și reprezentanții PSD, PNL, USR și UDMR în cursul zilei de intenția sa de a candida în alegerile prezidențiale.

Articole asemanatoare
Volodimir Zelenski l-a demis pe Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al Armatei ucrainene.
Volodimir Zelenski l-a demis pe Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al Armatei ucrainene.
Motivul revocăriiRevocarea lui Oleksandr Sîrski din postura de comandant-șef al Armatei ucrainene a fost determinată de o serie de factori care au influențat alegerea...
Diverse noutati
Gigi Becali a declarat: FCSB a încheiat un nou transfer!
Gigi Becali a declarat: FCSB a încheiat un nou transfer!
Informații despre transferul recentFCSB a reușit să confirme un nou transfer semnificativ pentru echipă, aducând un jucător talentat care a strălucit în sezoanele anterioare....
Diverse noutati
PNL a fost înfrânt și la Curtea de Apel București: Hotărârea care a dus la convocarea Congresului rămâne...
PNL a fost înfrânt și la Curtea de Apel București: Hotărârea...
Contextul hotărârii Curții de ApelCurtea de Apel București a emis o decizie care a avut un efect semnificativ asupra Partidului Național Liberal, provocând convocarea...
Diverse noutati
Piața de crypto media din România
Piața de crypto media din România și platformele care agregă noutățile...
Un cititor român care vrea să înțeleagă ce se întâmplă în crypto se lovește de o problemă pe care puțini o spun cu voce...
Afaceri si industrii
web design itexclusiv.ro
- Ai nevoie de transport aeroport in Anglia? Încearcă Airport Taxi London. Calitate la prețul corect.
- Companie specializata in tranzactionarea de Criptomonede si infrastructura blockchain.